miercuri, 20 februarie 2013

Candva...demult...

Stau în faţa foii şi pentru prima data cuvintele sunt atât de multe în mine dar nu pot sa le scot afară.E atât de greu să-mi găsesc direcţia, am impresia că nici nu mai stiu cine sunt, ce vreau, ce caut. E dezolant când vezi cum trec zilele, iar tu nu mai eşti la fel, iar cei pe care îi iubeşti se schimbă încontinuu, tot mai repede. Si mă întreb uneori: Care e sensul vieţii? Care e scopul meu? Mă uit cu atata fascinare şi în acelaşi timp deznădejde în jurul meu şi vad pasiuni. Pentru diverse: pictură, dans, drept, fotbal...etc. Vad persoane atat de cuprinse de ceea ce fac, parcă si-ar da viaţa pentru pasiunea lor. Nu se plictisesc şi nu renunţă. Şi apoi mă uit la mine. Nu ştiu care e pasiunea mea adevărată. La început, mă las cuprinsă de entuziasm şi dau ce am mai bun, dar apoi renunţ. Uneori pentru că nu mă simt suficient de bună, alteori obosesc sau îmi piere entuziasmul, şi las totul baltă. Aş da orice sa nu ma schimb, sa perseverez, dar se pare ca prin natura mea, ma adaptez, ma transform.Mereu în căutarea necunoscului, a altor tărâmuri,abandonez ce am. Cu puţine regrete, ma îndrept spre altceva. Iubesc şi apoi mă îndepărtez. Fiecare ar trebui să aiba o misiune în viaţa, dar simt că pentru mine nu există ceva mai mult decât o adiere de vânt. Si totuşi ajung să iubesc tot ce mă înconjoară şi în acelaşi timp să ignor frumuseţea vieţii.

Niciun comentariu: