luni, 29 octombrie 2012

O inimă(I)

Hoinăream pe străzi, prin mulţime, căutând o oază de linişte. Oamenii mă calmează şi astfel m-am aruncat în mijlocul lor. De fapt nu ştiu exact ce voiam, ce căutam, unde mergeam sau ce făceam până am ajuns în faţa unei tarabe cu pietre. În sinea mea râdeam "ce folos si cu astea? doar n-am ajuns să cumpăr o piatra". În acel moment un bărbat cam la 60 de ani îmi zambeşte şi mă intreabă ce fel de piatră caut. Tăcută, imi arunc privirea peste un almanah, care explica semnificaţia fiecăreia şi proprietăţile pe care le are. Nu mi s-a părut nimic interesant, nu mi se potrivea nimic, nu aveam nevoie de ce scria acolo. Dar în acel moment mi-a atras privirea o pietricică roz, aproape transparentă. Am luat-o în mână iar vânzătorul mi-a spus: "Aceasta este piatra inimii. Dacă până acum nu ţi-ai gasit cu adevărat calea în dragoste poartă această piatră cât mai aproape de inimă, sau dăruieşte-o cuiva care are mai mare nevoie de iubire decât tine." Neluându-mi privirea de pe ea, am cumparat-o iar vânzătorul a adăugat: " În momentul în care esti trist şi porţi această piatră dacă ea devine din ce in ce mai caldă, inseamnă că cineva te iubeşte." Am zâmbit şi am plecat. Au urmat câteva zile de tristeţe, nu mă regăseam în nimic, dar adormeam calmă şi liniştită cu lănţişorul la gât. Poate era doar efectul placebo, dar chiar mă liniştea. Am început să sper iarăşi în iubire. După câteva zile întamplarea a făcut în aşa fel încât a trebuit să mă duc acasă, fără să vreau. Am spus că poate e un semn, că totul e un complot al universului, că poate trebuie să trec prin asta. Ajung acasă şi piatra e extrem de caldă. Nu ştiu de ce, dar îmi apare în minte iarăşi El. Şi de atunci mă gândesc încontinuu. Îl visez şi zâmbesc. Când e în faţa mea mă prostesc ca un copil, fac orice doar ca să îl mai păstrez lângă mine. Orice-ar zice zâmbesc. Sunt iarăşi un copil. Mi-am regăsit inima. Iubesc, nu mai am nevoie să regăsesc iubirea. E aici în mine.

Niciun comentariu: